7 cărți (utile) pe care le-am citit în timpul sarcinii

De când am aflat că sunt însărcinată, m-am simțit într-adevăr însărcinată să mă informez cât mai bine despre perioada care urmează și să mă documentez despre cât mai multe etapele care vor urma în noua noastră viață într-o nouă formulă – de trei.

Primul (și cel mai important) pas pe care l-am făcut înainte de a lua decizia de a avea un copil, a fost să merg la terapie. Mai multe lucruri îmi dădeau bătăi de cap, dar recent terapeuta mea mi-a adus aminte că una din intențiile pe care le-am exprimat la prima ședință a fost că nu-mi doream să îmi transmit bagajul emoțional următoarei generații – copiilor mei. A fost o decizie mai degrabă de domeniul inconștientului, dar cred că mintea mea a ales foarte bine, la momentul perfect – am aflat, ulterior, dintr-una din cărțile din lista de mai jos, că facem o mulțime de lucruri pe care nu le conștientizăm, dar care sunt atât de atent programate de subconștientul nostru (sub influența a tot ce trăim).

După ce am rămas însărcinată, așadar, una dintre preocupările mele a continuat să fie aceasta – să fiu eu cât mai ok cu mine însămi, în primul rând, dar și să aflu și să înțeleg cât mai multe tipare ale creierului, mecanisme de autoapărare, provocări în etapele de dezvoltare ale bebelușului și, în mare, să mă documentez cât mai în detaliu despre felul în care creierul (atât al nostru, al adulților, cât și al copilului) reacționează la diferite schimbări și în diverse perioade ale vieții.

În lista de mai jos se regăsesc, astfel, atât cărți de parenting conștient, dar și cărți de psihologie, pe care eu le consider în strânsă legătură cu bebelușeala și, mai ales, de interes în timpul perioadei de sarcină. Le voi detalia în ordinea în care le-am citit, și sper să vă fie de folos.

*Trebuie să menționez că am citit, fugitiv, și câteva capitole (mai pe sărite, așa), despre schimbările și provocările de natură fiziologică din timpul sarcinii; de fapt, în primele 2-3 luni, când așteptam nerăbdătoare ca burtica să își facă apariția, mă interesau toate schimbările corpului și toate etapele de dezvoltare ale embrionului. Nu le voi detalia, însă, cu toate că au fost subiecte care mă interesau și pe care le consider super interesante, fiindcă mi-am dat seama ulterior că îmi luam informația din foarte multe surse, și nu aș putea să recomand o singură carte pe acest subiect – unele sunt puțin demodate, altele au informații nefolositoare (pentru mine), iar mai toate devin plictisitoare la un moment dat. Sunt și pe net (pe site-uri cu informație atent selecționată) foarte multe detalii despre această perioadă și, nu în ultimul rând, vă recomand ca orice nelămurire să o discutați în principal cu medicul și cu moașa (moment în care informațiile generale își pierd valoarea, fiecare organism fiind unic).

  • Copilul tău. Părinții tăi. TuIoana Chicet-Macoveiciuc

Prima carte pe care am citit-o de când am aflat că sunt însărcinată a fost, cred, cea mai bună introducere în lumea de parenting conștient. Ioana face o relatare foarte frumoasă a parcursului vieții ei, prin prisma rolurilor atât de mamă, cât și de fiică. Cred că tocmai această conștientizare a tipului de copil care am fost ne dă un indiciu despre felul de părinte care vom fi. Am citit-o pe nerăsuflate, și a fost cea mai bună alegere pentru primele săptămâni, când emoțiile și curiozitatea erau imense.

  • Bebelușul meu înțelege totAletha Solter

Bebelușii și, de fapt, copii de până la 3 ani, nu au cortexul pre-frontal bine dezvoltat (ei se nasc cu această parte a creierului – partea conștientă – complet nedezvoltată, urmând să crească odată cu ei, și să ajungă la maturitate abia la 21 de ani). Au, însă, toată cealaltă parte a creierului (creierul limbic) complet format încă dinainte de naștere. Acest creier limbic este similar cu ceea ce au animalele (noi avem neo-cortexul în plus față de ele, deci partea conștientă), și asta înseamnă că ei înțeleg și, mai ales, rețin, tot ceea ce înseamnă emoții, trăiri, sentimente, fără să le poată denumi sau conștientiza.

Faptul că un bebeluș nu reține nimic, în mod conștient, din primii 3-4 ani de viață dar, pe de altă parte, faptul că personalitatea lui de la 4 ani este aceeași cu cea de la 21, mi se pare ne ajută să înțelegem mult mai bine ce avem de făcut. Da, pune o oarecare presiune pe noi, părinții, dar ne și deschide noi orizonturi de a comunica și relaționa cu copilul. Practic, tot ce facem față de copil, pentru copil, despre copil și în legătură cu copilul – ei bine, toate acestea îl formează.

Din primele luni, bebelușul înțelege tot – dar emoțional. Nu va înțelege ce spui când îi vorbești vesel, dar îți va absorbi veselia; nu va înțelege ce îi spui atunci când plânge dar, dacă vei avea un ton calm și înțelegător, va ști că este în siguranță să plângă în fața ta. Și multe altele, foarte fain de citit și înțeles.

  • Nu există copii răiJanet Lansbury

Când am înțeles că reacțiile neplăcute și comportamentul îndoielnic ale unei persoane (bebeluș, copil sau adult) sunt răspunsul unei nevoi neîndeplinite, am înțeles multe despre mine, în primul rând. Mai mult decât atât, cartea asta m-a făcut să îmi recalibrez și, ulterior, să renunț la gândirea conform căreia un copil trebuie să se poarte într-un anumit fel (de obicei, așa cum ne dorim noi, adulții). Nici măcar noi, adulții (cu zeci de ani de experiență pe această Planetă și cu un neo cortex bine dezvoltat) nu avem mereu un comportament ireproșabil – dar mai copiii, care acum învață despre ce este vorba aici, pe lumea asta.

E foarte liniștitor (dar și copleșitor, deopotrivă) să înțelegi că un copil este oglinda comportamentului tău, are răspunsurile și reacțiile direct proporționale cu felul în care pui tu problema și îți va apăsa exact pe butoanele care știe că delanșează ceva.

Ah, și limitele! În cartea asta se vorbește mult despre limite și despre testarea lor, de către copii. Ei nu știu ce e bine și ce e rău și au nevoie (de multe ori, cerând asta prin plâns și tantrum-uri) ca noi să le setăm niște limite. Au nevoie ca noi să fim atenți, fermi, grijulii și au nevoie să aibă încredere că noi știm care-i faza cu lumea asta (no pressure) și o să le punem limitele potrivite astfel încât ei să fie în siguranță (fizic și emoțional). Și mi-a plăcut mult exemplul cu podul: atunci când mergi cu mașina pe un pot cu parapet, te simți în siguranță, conduci liniștit și fără teamă, față de situația în care ar trebui să conduci pe un pod, deasupra Dunării, spre exemplu, care nu are niciun fel de protecție laterală. Așa și copiii, se simt în siguranță să își vadă de ale lor (a se citi, să exploreze, să învețe, să se dezvolte armonions), dacă noi le punem limite (și le și respectăm). Usor de zis, știu, dar în cartea asta e explicat așa de bine totul, încât pare și ușor de făcut.

  • Puncte de cotitură (de la naștere la 3 ani)T. Berry Brazelton, Joshua D. Sparrow

Cartea aceasta este scrisă de doi medici pediatri și cuprinde toate (am impresia că, într-adevăr, absolut toate) problemele pe care le-ai putea întâmpina cu copilul, de la naștere la 3 ani, cum îi spune și numele – există și varianta pentru vârsta mai mare (de la 3 la 6 ani), dar pe aia o las pentru mai încolo.

Momentan, am citit doar primele 100 de pagini, unde se vorbește mult despre perioada sarcinii, nașterea și primele 3 luni cu bebelușul, și cred că răspunde la multe întrebări despre îngrijirea copilului, dar și la întrebări de natură emoțională, cu care te-ai putea întâlni în această perioadă.

  • Lacrimi și crize de furie Aletha Solter

Este o carte scrisă de aceeași autoare care a produs și „Bebelușul meu înțelege tot” și tratează strict subiectul plânsului copiilor. De ce plâng, cât e normal să plângă, ce să facem atunci când plâng, și așa mai departe. Mie mi-a plăcut mult subiectul și m-a atras felul în care a pus problema în cealaltă carte (pe care am citit-o înainte de a ajunge la aceasta) și am fost bucuroasă să îmi confirm unele credințe (să nu las niciodată bebelușul să plângă singur), dar și să aflu și să înțeleg aspecte noi (este, totuși, important, ca bebelusii să fie lăsați să plângă, dacă au nevoie, fiind singurul lor mod de a își elimina frustrările).

  • Vindecarea copilului interiorStefanie Stahl

O carte pentru dezvoltare personală, mai mult decât despre creșterea copilului – dar cred că sunteți de acord cu mine ca pentru a crește un copil sănătos emoțional, avem nevoie ca psihicul nostru să fie cât de cât solid.

Am citit aici despre multe lucruri pe care le-am descoperit și discutat în cadrul terapiei, și datorită cărții le-am înțeles mai bine. Se vorbește mult despre despre traumele din copilărie și despre mecanismele de apărare care au luat naștere în urma lor, și mi-a plăcut mult că la finalul fiecărul capitol sunt și câteva exerciții, care te ajută să înțelegi mai bine cum ți se aplică ție subiectul respectiv.

  • Incognito. Viețile secrete ale creieruluiDavid Eagleman

Cea mai bună, detaliată și informativă carte despre (cum îi spune și numele) creier, pe care aș fi putut să o citesc în această perioadă a vieții mele, în care sunt foarte curioasă despre toate mecanismele psihologice care ne fac să acționăm într-un fel sau altul. Are extrem de multe detalii, exemple, sunt explicate foarte multe studii și tratează multe probleme și neajunsuri uzuale.

Unul dintre capitolele mele preferate (și vă veți da seama, astfel, de ce am spus „probleme uzuale” – pentru că multe dintre ele nu sunt neapărat probleme, dar e fain să știm despre ele, de ce se întâmplă etc.) este cel în care se vorbește despre sinestezie:

Unul dintr-o sută de oameni, de altminteri normali, percep lumea altfel, din cauza unei afecțiuni numite sinestezie (care înseamnă senzație combinată). La sinestezici, stimularea unui simț declanșează o experiență senzorială anormală: pot auzi culori, pot gusta forme sau trăi alte amestecuri senzoriale în mod sistematic. De exemplu, o voce sau o melodie pot să nu fie doar auzite, ci și văzute, gustate sau receptate paplabil. Sinestezia înseamnă o fuziune a mai multor percepții senzoriale diferite: atingerea șmirghelului poate evoca un fa diez, gustul de pui poate fi însoțit de senzația de înțepături în vârful degetelor, o simfonie poate fi văzută în nuanțe albăstrii și aurii. Sinestezicii sunt atât de obișnuiti cu efectele respective, încât sunt surprinși să afle că alții nu le împărtășesc experiențele. Aceste experiențe sinestezice nu sunt anormale în sens patologic; ele sunt pur și simplu neobișnuite în sens statistic. […] Cea mai întâlnită formă de sinestezie implică perceperea zilelor săptămânii în culori, urmată de cifrele și literele colorate. Alte forme des întâlnite includ cuvinte care sunt gustate, auzul colorat, cifrele percepute ca forme tridimensionale și literele și numerele ca având gen și personalitate.

Eu nu știam dar, în urma lecturării acestei cărți, am concluzionat că sunt sinestezică. Două dintre cele mai interesante contacte ale mele cu sinestezia sunt cel în care mi se făcea rău când vedeam o umbrelă albastră (aveam o anumită umbrelă ce avea o nuanță foarte particulară de albastru, care efectiv îmi dădea stări de greață – fiziologic… adică chiar simțeam asta în corp), dar și cel care e cu mine dintotdeauna, și anume faptul că mereu am asociat-o pe mama mea cu cifra 2. Știu, știu, sună foarte ciudat. Și nici nu îmi aduc aminte când a pornit toată treaba asta fiindcă… așa a fost dintotdeauna – când văd cifra 2, o văd pe mama; când o văd pe mama, văd cifra 2. Nu știu cum să vă explic; poate cea mai apropiată comparație ar fi cea dintre litera A și cifra 4 – poate așa vă imaginați cum percep eu lucrurile în situația asta. Oricum ar fi, sunt sinestezică, și mi s-a părut foarte interesant să aflu că sunt „doar” sinestezică, și nu e o problemă cu totalul țiglelor de pe casă – sau, nu în situația asta, cel puțin :)).

Asta ar fi lista mea scurtă de cărți pe care chiar le recomand. Poate sunt multe, poate sunt puține, dar sunt acele cărți pe care eu le consider cele mai interesante și utile, la care încă mă întorc pentru idei (am cel puțin câte 10 semne de carte în fiecare, pentru rătăciri ulterioare) și pe care le recomand oricărei gravide sau proaspete mămici.

Pe lângă cele menționate și detaliate mai sus, mai aveam câteva cărți pe listă dar… am născut. Timpul a căpătat o altă dimensiune acum și, cu toate că eram convinsă că o să le citesc pe nerăsuflate în primele săptămâni cu bebe Lea (că o să am vreme în timp ce alăptez… hah, ce glumă bună), nu s-a întâmplat.

Dar le las aici, pentru că pe mine m-au atras, le-am cumpărat și, după ce le voi citi, le voi detalia aici:

  • Pune limite și fă-te ascultat cu blândețe – Nina Bataille
  • Bebelușul meu e cel mai fericit – Harvey Karp
  • Copiii știu cel mai bine – Solomon Deborah Carlisle
  • Conceptul continuum – Liedloff Jean
  • Viața în 2 când suntem 3 – John Gottman, Julie Schwartz Gottman
  • Stilurile de atașament – Amir Levine, Rachel S. F. Heller
  • Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns – Gabor Mate

Sper că recomandările mele sunt utile! Pupici, trebuie să dorm și eu când… doarme copilul!

R.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.