timp de lectură: 5 minute
Iată că s-au scurs deja mai mult de doi ani de când ne-am căsătorit (și 3 de la cununia civilă), dar articolul acesta tot în drafts a rămas, aproape de atunci. Cheful (dar, mai ales, timpul) de scris vine și pleacă, dar ideea unor invitații de nuntă handmade din hârtie reciclată mi se pare mai de actualitate decât oricând. Nu atât pentru că în timpul pandemiei și al lockdown-urilor avem mai mult timp pentru îndeletniciri prin sau prin jurul casei (cu toate că și asta), cât pentru că tema sustenabilității mi se pare din ce în ce mai necesar de tratat și pus în practică.
De când mă știu organizez mici petreceri și tot felul de evenimente (când eram mică găseam orice ocazie pentru un party – petrecere-picnic, petrecere cu costume de Halloween, și așa mai departe), iar pentru absolut fiecare dintre ele făceam singură invitații pentru toți musafirii. Aveam tot felul de idei – unele erau simple invitații cu informațiile necesare, dar altele depășeau această limită formală, ajungând să fie chiar bilețele în baloane cu heliu sau scrisori în sticle (chipurile) pierdute pe mare.
Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, o să atașez câteva poze cu invitații rămase de când eram mică:
Acestea fiind spuse, cred că este absolut evident de ce am refuzat să realizeze altcineva invitațiile pentru nunta noastră. Iar, bineînțeles, cu un asemenea *background complex* nu puteam, nici pe departe, să fac ceva simplu (a se citi, ușor și normal). Lucrurile s-au încâlcit rău de tot, am făcut foarte multe drumuri și achiziții (unele inutile), mi-am bătut la cap toata familia și prietenii cerându-le sfaturi și păreri, am împrumutat tot felul de mini utilaje de hobby și am petrecut (mult prea) mult timp la magazinul de ștampile. Dar, zic eu, a meritat! A ieșit asta:
Pe lângă faptul că am vrut niște invitații frumoase și simple, trebuie să recunosc că am vrut să fie și un mic manifest; știam că ele vor fi prima impresie despre nunta pe care aveam să o organizăm și am vrut ca ele să exprime ceva și să dea un indiciu subtil despre ce fel de nuntă îi așteaptă pe musafiri. Ocupația mea și provocarea de a fi cât mai creativă cu putință, cât și perioada în care trăim și necesitatea alegerilor conștiente în ceea ce privește ceea ce cumpărăm și cum tratăm deșeurile sunt două caracteristici importante care au conturat cum vor arăta invitațiile noastre de nuntă.
Totul a început prin a colecta, cu un an înainte, toate deșeurile de papetărie pe care le-am produs, știind că, nu numai că vom folosi hârtie reciclată, dar ea va fi făcută chiar de noi. Lucrul cel mai important, după care ne-am ghidat în selectarea „materiei prime” potrivite, a fost ca hârtia sau cartonul să fie mate (cele lucioase au o peliculă de plastic care nu poate fi reciclată prin metoda tradițională pentru că nu se topește în apă).
Următorul pas a fost să cumpărăm un blender pentru bucătărie (absolut normal, dar puternic) pe care am fost de acord să îl sacrificăm pentru acest scop. Procedura în sine este destul de simplă, dar a fost nevoie să ne pregătim dinainte cu următoarele lucruri:
- 2 rame foto în dimensiunea invitațiile (în cazul nostru, cu interiorul cât un A6)
- sită metalică
- hârtii
- apă
- blender
- burete de bucătărie
- o bucată mică de metal, lemn sau plastic
- o suprafată acoperită cu o pânză de bumbac pe care să lași hârtia la uscat
- semințe de flori! (noi am vrut ca acest mini manifest să dea și roade, așa că, hărtia fiind biodegradabilă și putând fi aruncată direct în pământ, de ce să nu răsară și flori din ea?)
Procesul este în felul următor (și îl puteți vedea detaliat în acest instagram IGTV):
- blenduiești bine hârtia tăiată fâșii împreună cu apă (după ochi)
- pui o cantitate de pastă peste sita prinsă între cele două rame, iar apoi o nivelezi cu mâna, astfel încât să umple toată suprafața
- acesta e momentul în care poți adăuga semințele – le presari peste
- așezi sita separată peste compoziție și tapetezi cu buretele
- iei sita separată, pui bucata de metal, lemn sau plastic și întorci rama cu totul, pentru a putea desprinde hârtia umedă
- așezi hârtia umedă pe pânza de bumbac (e bine să o lași să se usuce la temperatura camerei, nu pe calorifer sau cu ajutorul uscătorului de păr, pentru că forțând uscarea hârtia se va deforma)
După ce am făcut hârtia a trebuit, bineînțeles, să o imprimăm. Am exclus din start varianta de a o scrie manual, în primul rând pentru că era destul de denivelată și nu ar fi arătat frumos, dar și pentru am vrut să avem niște invitații prezentabile și elegante. Așa că, după (enorm de) multe căutări, discuții la telefon, mail-uri cu companii din (nu glumesc) toată lumea, am găsit varianta cea mai potrivită – imprimarea cu ajutorul unei prese mici de hobby. Aveam presa – mi-o imprumutase o prietenă – dar nu aveam matrița. Toți cei cu care luam legătura făceau matrițe doar pentru invitațiile făcute de ei (prin alte metode), și nu voiau să își asume riscul unei matrițe care nu ar fi funcționat.
Și așa a început o serie lungă de experimente cu ștampile și plăcuțe de plastic gravate, într-un birou gestionat de o doamnă care nu avea timp și chef de ideile mele (nu știu cum am ajuns acolo), dar, în final, a ieșit exact ce aveam nevoie!
În continuare, tot ce am făcut a fost să trec câte o hârtie reciclată împreună cu matrița de plastic prin presa de hobyy cam de… 150 de ori. A durat mai mult de jumătate de zi, dar (pe lângă faptul că a fost un bun antrenament pentru brațe), a ieșit și foarte frumos.
Pentru că pe hârtia reciclată am trecut doar informațiile generale formulate frumos, neavând spațiu pentru restul detaliilor (și oh, da! Am avut de menționat multe lucruri, fiind în afara orașului, în aer liber și așa mai departe), am făcut un mic pliant pe care l-am pus tot în plic, împreună cu invitația oficială.
Plicul, de asemenea, nu putea fi doar un simplu plic (nu că am ceva cu cele obișnuite, dar vă rog să înțelegeți că nu puteam să nu duc până la capăt procesul). Am imprimat, astfel, vreo 150 de hârtii de calc cu un design făcut tot de mine, le-am decupat după un șablon și le-am lipit, formând plicuri de dimensiunea perfectă pentru micile invitații.
Apoi le-am legat cu panglici (și pentru asta am încercat o metodă de-a mea, dar cum prima încercare a eșuat, am hotărât să cumpăr panglică gata făcută) și cam asta a fost.
Bugetul pentru toată treaba asta (ca să vă faceți o idee, comparativ cu variantele de pe piață) a ajuns undeva pe la 100 de euro – deci, probabil mai puțin decât ne-ar fi costat la o imprimerie. Timpul (precum și stresul că nu o să iasă ce trebuie și o să fie prea târziu să mai facem ceva) a fost, în mod sigur, mai mare decât ar fi fost dacă alegeam o imprimerie obișnuită.
Dar satisfacția de la final și sentimentul că am făcut ceva cu mâna noastră, ceva personal și unic, care înseamnă ceva pentru noi și care exprimă ceva, ei bine, asta face ca toată experiența să fi meritat totul!
roxanapuris.blog 