Cumpărături de zi cu zi sustenabile și cum am făcut trecerea de la obiceiuri poluante la unele prietenoase cu mediul

timp de lectură: 10 minute

De fiecare dată când mă pomenesc într-un magazin mare mă apucă un sentiment de vinovăție teribilă – am senzația că i-am trădat pe micii producători, că am eșuat în a-mi susține colegii antreprenori locali și că ignor Planeta. De ceva timp mi-am propus să schimb asta, însă orice schimbare are nevoie de o bună organizare prealabilă, ca să știi pe unde o apuci și să nu renunți la ea după prima încercare.

Primul pas pe care eu l-am făcut a fost să răspund acestei „necesități” a poporului român de a avea mereu magazine și supermarket-uri deschise (la orice oră din zi și din noapte, sâmbăta, duminica, de sărbători etc), și să îi întorc spatele. Sustenabilitatea se referă la mai multe lucruri, dar, în primul rând, la reducerea emisiilor de carbon care rezultă din faptul că suntem niște persoane dezorganizate. „Am uitat să iau lămâi; nu-i nimic, e și mâine deschis”. Și nu-i vorba doar de sustenabilitate în acest caz, ci și de o anumită disciplină: îmi fac o listă, știu ce am nevoie, iar după câteva exerciții din astea, știu și în cât timp voi avea nevoie din nou de acele lucruri – nu mai fac drumuri inutile, nu mai consum pungi aiurea și nu mai hrănesc această idee că trebuie mereu să avem magazine deschise și că trebuie să existe mereu niște oameni dispuși să stea ore întregi la casele de marcat pentru lipsa noastră de plănuire.

Inițial, am conceput acest articol ca pe o listă cu producători locali de unde putem cumpăra alimente și produse de uz zilnic, dar mi-am dat seama că cea mai mare provocare a fost pentru mine înlocuirea anumitor lucruri sau obiceiuri, din unele poluante în unele mai puțin sau spre deloc dăunătoare mediului. Și, cu toate că la finalul articolului veți regăsi și o listă cu producători români (care va crește, pe măsură ce aflu despre sau îmi împărtășiți, și voi, brand-uri faine pe care v-ați dori să le vedeți pe listă), principala temă pe care îmi doresc să o tratez este cum am făcut trecerea de la obiecte și obiceiuri de zi cu zi dăunatoare Planetei, la unele eco-friendly, și care sunt alternativele.

paiele

Detest paiele de plastic. Pentru că nu se pot recicla, din cauză că interiorul lor este contaminat de substanțe organice și nu mai poate fi curățat de sistemele de reciclare. Și pentru că sunt foarte multe, și uneori primești chiar două, în loc de unul, pentru o singură băutură. Și pentru că au devenit obiecte obișnuite în timp ce ele, de fapt, sunt extrem de dăunătoare.

Schimbarea pe care am făcut-o noi și pe care o recomand tuturor este, în primul rând, faptul că am renunțat la paie (atunci când este posibil – și este, în majoritatea cazurilor). Iar pentru situațiile în care chiar avem nevoie de pai, folosim paie din bambus (le-am luat din Bali), alte variante fiind paiele din sticlă sau metal (vă las aici un exemplu de astfel de paie – cu mențiunea că fiecare set vine cu o periuță specială pentru a le putea curăța). Alte variante de paie eco-friendly sunt cele din materiale biodegradabile (rășină sau carton) sau cele din mălai.

pungile

Cel mai important obicei, a cărui implementare a durat cam un an, și care ne ajută să nu mai cumpărăm pungi deloc, este acela că am pus cel puțin câte două pungi sau plase refolosibile în fiecare geantă, ghiozdan, buzunar mai mare, mașină, sertar din apropierea ușii, și (cel mai important) le-am pus înapoi după ce le-am luat de acolo și folosit. A durat mult timp să ne obișnuim să facem chestia asta pentru că… mereu uitam.

Acum, folosesc exclusiv pungi pe care le aveam deja sau sacoșe refolosibile oricând merg la supermarket, piață, mall (da, și hainele de la Zara le pun în plasă din pânză, și nu-i o rușine), alimentară sau farmacie. Refuz categoric atunci când mi se oferă punguță pentru banane, la alimentara de la colț, sau pungă de plastic mică și complet inutilă pentru o cutie de paracetamol, la farmacie – motivând, în ambele cazuri, că le pot lua în mână; ceea ce, chiar pot face.

Atunci când îmi propun să cumpăr mai multe tipuri de fructe, la supermarket sau la piață, merg înarmată cu cel puțin 3 săculeți de pânză. Dacă iau mai mult de 3 tipuri de fructe, le cântăresc separat, fără pungă și le pun pe toate la un loc, lipind etichetele pe același săculeț (fructele și legumele nu s-au supărat niciodată că au stat împreună în același loc, iar înainte de a le mânca ori le spăl, ori le curăț coaja – dacă vă era teamă de microbii pe care îi pot lua de pe cântar, dacă le puneți acolo fără plasă).

PET-urile

Cea mai bună investiție pe care am făcut-o în ultimii ani este filtrul pentru apă. Noi l-am luat pe acesta de pe filtro.ro, dar există multe alte variante, mai complexe sau pentru alte tipuri de filtrare (alcalinizare, osmoză etc).

Principalul motiv pentru care am optat pentru schimbarea obiceiului de a bea apă îmbuteliată este acela că ne-am dorit să renunțăm, pentru totdeauna, la PET-uri. Prima încercare a fost aceea de a lua apă de la fântânile publice, dar nu era un obicei prea promițător. În primul rând, era destul de greu logistic, iar în al doilea rând, aflasem că apa de la robinet este, de fapt, mult mai ok decât cea de la aceste fântâni (informație valabilă pentru Timișoara – în alte orașe, nu știu care e situația, deși tind să cred că e similar) – apa de la robinet este folosită de orice cetățean, zilnic, uneori pentru băut, dar mai ales pentru gătit, așa că responsabilitatea de a fi verificată și testată este luată mult mai în serios. Și da, apa de la robinet este potabilă (din nou, mă exprim pentru Timișoara), „potabil” însemnând „care poate fi băut”, fără a face toxiinfecție alimentară sau fără a te infecta cu substanțe nocive, singurul neajuns fiind acela că, poate, conține anumite impurități pe care ar fi bine să le eliminăm (lucru posibil cu ajutorul filtrelor de apă).

Motivul pentru care nu am luat în calcul nicio clipă filtrele de tip cană cu diverse pietre în ele este acela că bem multă apă (ceea ce vă recomand și vouă), și ne luăm multă apă cu noi când plecăm de acasă, ceea ce înseamnă că avem nevoie de cantități mari (1-2 litri) rapid. În cazul filtrelor de tip cană, poți umple maxim acea cană (care cred că are o capacitate de maxim 1 litru), și trebuie să aștepți o perioadă scurtă pentru ca pietrele și mineralele din ea să își facă efectul – deci nu e o chestie prea eficientă. În plus, atunci când gătești, e aceeași poveste; e foarte comod să știi că poți da drumul la robinet și ai apă perfect ok pentru consum.

Tot legat de apă, aș vrea să vă mai recomand un documentar de pe Netflix, numit Rotten care, într-un episod numit Troubled Water, vorbește despre cât de inutilă este industria îmbutelierii apei, cât de nehrănitoare este, de fapt, apa „pură” îmbuteliată, și cât de ok este apa de la robinet, în multe din locurile lumii (aceasta având mineralele și bacteriile de care corpul uman are nevoie). Acest episod mi-a schimbat complet perecpția despre apă și cred că la scurt timp după vizionarea lui am decis să facem trecerea de la apa îmbuteliată la filtrul de apă.

hârtia igienică și șervețelele

Ați putea spune că aceste produse de uz zilnic sunt, deja, biodegradabile, așa că… ce sens are această rubrică? Ei bine, are; fiindcă majoritatea sunt ambalate în plastic, sau au părți din ambalaj care sunt din plastic. Singurele pachete de hârtie igienică și role de șervețele pe care nu-mi pare rău că le cumpăr sunt cele din gama Natura de la Pufina (se găsesc la dm sau în supermarket-urile mari), iar în ceea ce privește cutiile de șervețele de masă, le folosesc doar pe cele de la Blauer Engel (de la dm) – acestea au, în loc de protecția de plastic de sub sigiliul de carton, una din hârtie (call me crazy, dar sunt atentă la fiecare mic detaliu).

Recent, am descoperit că există și șervețele umede biodegradabile Zewa (dm sau supermarket-uri) sau Floralys (Lidl).

lavete și bureți pentru curățare

Am renunțat de mult la obiectele de curățare sintetice, și acum cumpăr doar lavete din bumbac de la Profissimo Nature (dm) și bureți de bucătărie cu jumătate parte sintetică, jumătate fibră de Kril (de la dm sau Jysk). O replică pe care am auzit-o cu privire la această alegere este aceea că „nu rezistă atât de mult ca și produsele sintetice”, lucru la care nu pot răspunde decât spunând că ele devin mici focare de bacterii foarte rapid (din cauza resturilor organice pe care nu ai cum să le elimini 100% din ele), așa că eu oricum schimb aceste produse aproape săptămânal, motiv pentru care am nevoie ca ele să nu polueze mediul înconjurător, în primul rând (nu să reziste cât mai mult și să se umple cu bacterii).

detergentul pentru haine

Încerc să renunț la clasicul detergent pudră ambalat în pungă de plastic, iar în acest demers am descoperit noile capsule de curățare Perwoll Renew&Repair, cu înveliș biodegradabil, ambalate în plastic 50% reciclat (și reciclabil, la rândul lui).

detergentul pentru vase

Momentan, suntem în proces de a face trecerea de la spălatul manual la mașina de spălat vase (thank God!), așa că voi reveni cu detalii după ce mă documentez despre detergenții speciali pentru astfel de mașini, dar care să fie și eco-friendly. Ce pot să vă spun în acest moment este că avem deja de ceva timp un bloc de curățare de la Sustainable Babes (eco-friendly și datorită compoziției, dar și prin faptul că este solid, așa că nu are nevoie de ambalaj de plastic), pe care îl vom folosi în continuare pentru momentele în care avem de spălat doar 2-3 farfurii.

recipientele pentru alimente la vrac sau take-away

Atunci când știu dinainte că urmează să cumpăr alimente la vrac sau când merg personal să îmi comand mâncarea de la vreun bistro, îmi iau mereu cu mine câteva caserole din sticlă, în care rog frumos să mi se pună preparatele. Astfel, renunț la caserolele de plastic de la supermarketuri (inutile după ce sunt golite de conținut), sau la caserolele de polistiren din industria restaurantelor (care nu pot fi reciclate).

Probabil că ați observat, în urma listei și detalierii mele faptul că, prin sustenabilitate eu înțeleg, în primul rând, reducerea consumului și refolosirea a ceea ce avem deja (și abia apoi, reciclare). Reducerea și refolosirea sunt absolut la îndemâna oricui (la paie se poate renunța foarte ușor bând, pur și simplu, direct din pahar, iar sutele de plase și pungi pe care le avem deja ne vor ajunge, cel mai probabil pentru toată viața).

Reciclarea, în schimb, cu toate că este o invenție revoluționară, implică o tehnologie care, de multe ori, necesită o mulțime de resurse și este, la rândul ei, poluantă. O cantitate foarte mare de dioxid de carbon se emite pentru a transforma un obiect într-altul (să nu mai vorbim de resurse umane, financiare și temporale), iar dacă acel obiect rezultat în urma acestui proces foarte amplu nu mai este cumpărat de nimeni, nu prea se mai numește reciclat; se cheamă, poate, transformarea foarte costisitoare a unui PET într-o lingură de plastic inutilă. Și asta pentru că varietatea obiectelor pe care le poți fabrica dintr-un material trecut prin procesul de reciclare este limitată, și e o provocare pentru producători ca acele obiecte să fie (toate) utile, dorite, cumpărate… și folosite.

Așa că, da: sustenabilitatea e treabă serioasă și grea, pe alocuri, mai ales atunci când înțelegem că absolut fiecare alegere pe care o facem are un anumit impact în această lume. Cu toții suntem responsabili să facem alegeri cât mai conștiente, documentate și asumate, pentru că toate acțiunile noastre reprezintă votul nostru mic, indirect și aparent nesemnicativ (dar, de fapt, foarte) pentru lumea în care ne dorim să trăim.

Eu sper că sunt pe drumul cel bun (așa simt), că am renunțat la multe obiceiuri dăunătoare pentru mediu (și pentru mine) și că voi fi dispusă să renunț la multe alte lucruri inutile, pe măsură ce găsesc alternative. Ceea ce vă doresc și vouă!

Și, pentru că sustenabilitatea mai înseamnă și procurarea tuturor lucrurilor pe care le folosim din apropierea locului unde activăm (pentru reducerea, în primul rând, a emisiilor de CO2 rezultate în urma logisticii și transportului, dar și pentru a profita din plin de bogățiile naturii din imediata apropiere) am început, mai jos, o listă deschisă cu brand-urile locale care mie mi-au atras atenția sau care mi-au fost sugerate, urmând să o completez pe măsură ce mai primesc recomandări.