timp de lectură: 4 minute
Acum vreo două săptămâni am fost invitată de către Teatrul German de Stat din Timișoara la un spectacol de teatru diferit și, zic eu, inedit. „Jurnal de România. Timișoara” se numește el, în regia lui Carmen Lidia Vidu, și este, de fapt, mai mult decât doar un spectacol – este un proiect care înglobează mai multe arii disciplinare: fotografie, cinematografie, și, bineînțeles, teatru, care se concretizează într-un ansamblu de tip confesiune sau relatare personală – care pe mine m-a cucerit.
Mi-a plăcut mult, în primul rând din acest motiv – pentru că a fost diferit. Dar în al doilea rând, mi-a plăcut pentru că, prin relatările și poveștile de viață ale celor șase actrițe, spectacolul a reușit să pună în valoare normalul. E un spectacol diferit, dar totuși normal. Să vă explic.
Mie mi se pare că noi, oamenii, și în special românii, suntem mereu în căutarea a ceva nou, special, uimitor. O casă cât mai mare, un copil cât mai deștept, căt mai multe olimpiade, cât mai multe reușite în viață. Ne comparăm cu ceilalți; vrem, în mod evident, să fim mai buni decât ei, să le arătăm asta și să îi facem să se simtă inferiori pentru asta. Nu suntem sinceri cu noi, și nici nu ceilalți, uităm de rădăcini, nu apreciem influența pe care o are mediul în care trăim asupra noastră, și nu suntem atenți la influența pe care o avem noi asupra mediului. Și, prin toate astea, ne îndepărtăm de frumusețea normalului.
Pe când, acest spectacol aduce în prim-plan chiar acest lucru. Normalul de a fi născut în România; normalul de a fi nesigur, trist, sau furios; normalul de a fi copilărit într-o familie disfuncțională și de a accepta felul în care ai fost modelat de aceasta; normalul de a nu fi cel mai bun și de a te lupta cu depresia; sau întâmplarea de a fi, într-adevăr, cel mai bun și normalul de a te lupta cu depresia și în acest caz.
Cele 6 actrițe, Ida, Tatiana, Daniela, Ioana, Olga și Silvia au povestit, emoționant de sincer, întămplări normale din viața lor. Pe toată durata spectacolului, aceste minunate femei ne-au servit bucăți din sufletele și personalitățile lor, totul ancorat în realitatea vieții în România – Timișoara. Fraza mea preferată din spectacol a fost cea spusă, la un moment dat, de doamna Ida Jarcsek-Gaza, care, dacă îmi amintesc bine, suna cam așa: „romănii trebuie să se reîndrăgostească de normalitate”; trebuie să regăseasca bucuria lucrurilor normale. Să dezvolte capacitatea de a fi mulțumit că uneori, ce reusesc să facă este tot ce au putut în acel moment – și e perfect normal. Perfect, chiar.
Eu recomand cu căldură acest spectacol-manifest, din mai multe motive. Eu cred că ar trebui să mergi dacă îți place România; sau dacă, dimpotrivă, ai întrebări și nelămuriri despre țara în care trăiești, sau despre viața ta. Nu știu dacă o să găsești răspunsurile, dar cu siguranță vei găsi niște femei care și-au pus aceleași întrebări ca și tine. Care au aceleași frici și aceleași bucurii – toate normale. Și îți vei da seama că nu ești nici singur, nici anormal, și nici mai presus decât ceilalți – lucru pe care îl consider cea mai frumoasă realizare.
Spectacolul este în limba germană, titrat în limba română, durează aproximativ o ora și 15 minute, iar biletele pentru următoarele reprezentații (22 decembrie 2018, 20 ianuarie 2019 și 1 februarie 2019) se pot cumpăra de la casieria teatrului sau de AICI. Vizionare plăcută!
roxanapuris.blog 