Cinnamon rolls cu gust de Finlanda

De când am fost în Finlanda am rămas cu gândul la aceste cinnamon rolls (mă rog, acolo aveau puțin altă formă, dar același gust), și nu m-am potolit până nu am făcut vreo 3 ture una după alta!

Acum, având deja experiență (adică, pur și simplu am făcut același lucru de trei ori, pentru că e atât de simplu că îți iese din prima), o să vă spun și vouă secretul acestor dulciuri pe cât de simple, pe atăt de delicioase.

Ca să vă răspund la întrebare – da, aluatul este homemade from scratch și se face extrem de simplu, pentru că am descoperit / găsit o tehnică de a dospi accelerat altuatul în cuptor, înainte de coacerea propriu-zisă.

Să vă explic!

Practic, am amestecat toate ingredientele pentru aluat (3/4 cană de lapte, 50g unt, 3 căni făină, un plic de drojdie uscată, 1/4 cană zahăr, 1 ou, puțină apă și puțină sare), le-am frământat bine (da, cu ambele mâini, adăugând făină dacă aluatul se lipea încă prea tare), până când devine omogen și nelipicios, după care l-am întins în forma unui dreptunghi – dimensiunea e la alegere. Foaia am uns-o cu vreo 50g de unt la temperatura camerei, după care am presărat peste zahăr și scorțișoară din belșug – literally, din belșug, nu am ținut cont de cantități (ador rețelele și regulile, dar nimic nu e mai fain decât să îți faci de cap și să vezi ce iese; și a ieșit bun, deci recomand).

Secretul este ca, după ce le-am înșirat frumos pe o tavă acoperită cu o hărtie de copt, am pus tava la cuptorul încins la 100 de grade (atenție, nu mai mult!), pentru vreo 20 de minute. Astfel, dospirea lor se accelerează puțin înainte de coacerea propriu-zisă.  După cele 20 de minute, sau după ce s-au unit între ele, sau, mă rog, după ce vi se pare că au crescut destul (again, nici aici nu consider că e necesară vreo regulă), dați cuptorul la 180 de grade și lăsați-l să meargă până ce rulourile sunt rumenite (încă vreo 20 de minute).

Cam asta e. Mi se pare super simplu! La final am pus deasupra o compoziție formată din jumătate de cană de zahăr, 3 linguri de lapte și o linguriță de esență de vanilie – bliss.

Enjoy!

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.