Timișoara la masă: cină-experiment de 1 decembrie

timp de lectura: 3 minute

 

Pentru cine nu știe despre ce este vorba, duminica aceasta am luat cina la noi acasă cu încă trei (parțial) necunoscuți: am gătit, am mâncat și am băut vin, am povestit și ne-am simțit super bine – totul ca răspuns la invitația lui Dominic. Din nou, pentru cine nu știe nici treaba asta, Dominic este candidatul la primăria Timișoarei din partea USR pe care eu (și o grămadă de alți oameni) îl susțin.

Eu, personal, îl voi vota, pentru că are idei faine și normale (normalitatea e ceva foarte de preț pe la noi, mai nou!), și nu ii este frică să facă niște lucruri pe care alții nu le-au mai făcut până acum – să își facă o campanie aproape numai cu ajutorul voluntarilor, să se plimbe prin diverse cartiere și să se întâlnească cu localnici pentru a afla neajunsurile fiecărei zone din oraș și, nu în ultimul rând, să candideze la primăria un oraș care nu îi este natal. În fine, biografia lui o găsiți lesne pe net, dar eu altceva vreau să vă povestesc.

Duminica asta, de 1 decembrie, Dominic a avut curajul să provoace Timișorenii la un experiment. Fiecare dintre noi am avut ocazia să ne înscriem ori ca și gazde, ori ca oaspeți și să găzduim sau să fim găzduiți de niște necunoscuți, pentru a face un exercițiu de empatie și încredere – două lucruri fără de care nu cred că se va schimba ceva vreodată, nici cu cei mai buni politicieni din lume.

Noi ne-am înscris ca și gazde (la insistențele mele, bineînțeles, pentru că Rafa stă cât mai departe de tot ce înseamnă politică), pentru că am vrut să mă implic. Foarte mulți picăm în capcana de a ne plânge (am făcut-o și eu, de multe ori!): „uite alții cum fac”, „în Germania (sau nu știu pe unde) e altfel”, „în România niciodată n-o să…”, „politicienii fac ce vor”, și așa mai departe. Dar câți dintre noi aplică ceea ce apreciază la alte țări? Câți dintre noi aleg să rămână în țară și să se lupte cu sistemul ca să creeze ceva frumos sau ca să schimbe ceva ce nu le place, în loc să plece repid dincolo pe un salariu mai mare? Sau câți dintre noi s-ar implică în politică? Părerea mea este că dacă noi nu, atunci vor mai rămâne să le facă pe toate astea doar niște oameni pe care nici n-am vrea să îi vedem pe stradă, dar mai să ne conducă (vezi: situația actuală a României). O să ajungă medici, avocați, polițiști și politicieni doar aia care au ales meseriile astea doar pentru că au auzit că se câștigă bine, dacă noi continuăm să fim comozi.

Acum, bineînțeles, nu putem toți să fim medici buni, sau politicieni buni. Unii dintre noi suntem atât de introvertiți că nu putem nici măcar să menținem o conversație care durează, în mintea noastră, prea mult (guilty). Dar nu despre asta e vorba. E vorba despre a avea niște principii și a crede în niște valori pentru care ești dispus să faci sacrificii.

Să inviți niște necunoscuți la cină nu-i neapărat ceea ce îți vine prima oară în minte când te gândești la o seară de duminică. Eu, și cred că și ceilalți, am făcut-o din curiozitate, dar și din speranță. Am sperat că oamenii pot avea încă încredere unii în alții și pot crea relații frumoase și fructuoase, fără interese. Și am avut surpriza să descopăr cât de multe lucruri avem în comun (noi, cei de la cină, dar și oamenii, în general) – indiferent de vârstă, ocupație, sau de faptul că nu ne-am cunoscut până acum.

Și a fost frumos.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.