De ce nu (prea) donez de Crăciun

timp de lectură: 5 minute

 

Mereu m-a întristat să văd sau să aud despre oameni greu încercați de destin și tot mereu m-am întrebat de ce eu am viața asta și ei o au pe a lor, complet diferită. De multe ori am încercat să găsesc justificări (doar pentru a nu mă mai simți atât de vinovată pentru nenorocul lor), dar adevărul e că indiferent de cât de mult am încerca să evităm adevărul, oricine dintre noi putea fi în locul lor.

Puteam fi noi copiii care merg pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală, familia care a fost evacuată din casă și trăiește pe stradă sau copiii care și-au petrecut toată viața la orfelinat, iar faptul că nu suntem noi ăia ține doar de noroc.

Faptul că suntem mai norocoși decât alții ne face mult mai responsabili decât am putea să ne imaginăm, pentru că, chiar nefiind direct vinovați de răul altora, binele lor depinde în mod direct de noi.

Cu toate astea, eu n-am donat (aproape niciodată) nimic de Crăciun. Știu, unii oameni nu au brad, unii nu își permit să le dăruiască nimic copiilor lor și din păcate, unii oameni trăiesc pe străzi, chiar și de Crăciun. Dar nu am putut niciodată să mă împac cu gândul că oamenii ăștia mănâncă, primesc cadouri și au căldură doar de sărbători – ceea ce, de fapt, probabil cred cei care donează doar acum.

Cu riscul de a părea răutăcioasă, îmi permit să cred că binele ăsta pe care suntem atât de dornici să îl facem de sărbători, ni-l facem, de fapt, nouă. Noi suntem cei care au nevoie să simtă că au donat, au ajutat, “au făcut un bine”, ca să ne hrănim ego-ul, și mai flămând în perioada asta.

Mai mult decât atât, nu numai că oamenilor nevoiași le lipsesc lucruri în tot restul anului (nu doar în luna decembrie), dar ei au nevoie de mai mult decât doar niște simple lucruri. Haideți să facem un exercițiu de empatie și să ne punem în locul celor care nu au părinți, copiilor cu cancer, bătrânilor bolnavi sau familiilor cu mulți copii (care da, au făcut mai mulți copii decât își vor permite vreodată să crească, dar ăsta nu-i tot rezultatul nepăsării noastre, oare?), și să ne imaginăm că o dată pe an primim dulciuri și jucării; poate bani, poate niște medicamente. Da, ne-am bucura, nu zic că nu – orice copil se bucură de o jucărie nouă. Dar mi-ar plăcea să înțelegem că acțiunea asta nu va face de cât să îi obișnuiască cu faptul că ei au dreptul să primească, îi va ține foarte departe de integrarea reală în societate și nu-i va ajuta deloc pe plan psihologic.

Donatul de lucruri sau de bani îi ajută, fără îndoială, pe oameni – vă invit pe toți să o faceți oricând aveți posibilitatea – însă eu cred că ăsta e doar un răspuns la efectul unei probleme, nu și la cauza ei.

Faptul că oamenii ăștia sunt marginalizați, stigmatizați, arătați cu degetul pe stradă, faptul că mulți dintre ei nu își vor găsi probabil niciodată un job decent, faptul că unii dintre ei vor recurge la furat pentru că va fi, la un moment dat pentru ei, singura soluție – acestea sunt realele probleme, nu (doar) faptul că nu au brad și dulciuri de Crăciun.

O să spuneți: bine, dar atunci cum putem să îi ajutăm, de fapt? Ei bine, implicându-ne, făcând voluntariat, recurgând la acțiuni calculate și bine gândite (nu doar belșug de sărbători); donând asociațiilor care se ocupă cu ajutorul real și sprijinul psihologic al persoanelor aflate în impas, tot timpul anului. E greu, ia mai mult timp și energie și uneori te întristează tare de tot, dar e singura soluție, după părerea mea.

 

Mai jos sunt câteva asociații unde putem fi voluntari sau putem dona în tot timpul anului:

• Ajungem Mari – un proiect care are ca scop să ajute copiii institutionalizati sau din medii defavorizate sa se integreze in comunitate si sa devina adulti responsabili si independenti, care nu cad prada tentatiilor si pericolelor strazii.
• Moving on breast cancer – o asociație care se ocupă cu sprijinul psihologic al femeilor bolnave de cancer;
• Cortul terapeutic – un proiect foarte sensibil și necesar care își dorește ca psihoterapia să devină un mijloc de autocunoaștere/dezvoltare personală și tratament pentru cât mai mulți români;
• HorsEmotion – ofera servicii de hipoterapie (terapie cu ajutorul calului), programe educative si recreative, programe de dezvoltare emotionala, programe de reintegrare sociala precum si team-building-uri, toate cu ajutorul acestor animale nobile.
• De-a arhitectura – chiar dacă nu se adresează unei probleme de viață și de moarte (ci este pentru toți copii din școli), acest proiect aduce un răspuns foarte bun nevoii noii generații de a avea acces la informații și un sistem educațional de calitate

(Aștept și alte variante de implicare și promit să fac update articolului pentru a adăuga mai multe opțiuni.)

 

Acestea fiind spuse, haideți să fim mai buni, mai calzi, mai înțelegători, mai calmi și mai empatici, mereu.

Sărbători liniștite!

 

 

 

foto source: Pinterest