timp de lectură: 5 minute
Perioada în care ne aflăm este, fără niciun dubiu, una extrem de incertă. Nu știm ce se va întâmpla nici mâine, nici peste o săptămână, dar nu avem nicio idee despre cum va arăta lumea când toate acestea vor trece.
În speranța stagnării răspândirii virusului, suntem îndemnați să limităm contactul cu alte persoane și toate activitățile care implică acest lucru și, practic, să #stămacasă și să luăm o pauză. Personal, cred că aveam cu toții nevoie de a încetini puțin ritmul; suntem într-o goană continuă după bani, promovări la job, faimă, și concurăm într-una cu alții pentru a demonsta că suntem, fiecare dintre noi, mai bun decât celălalt. În goana asta după aur, am trezit un balaur (cum spune un vers de-al meu preferat de la Toulouse Lautrec), și am ajuns într-o situație fără precedent. Cine e de vină, nu vom ști niciodată, dar nu putem nega faptul că fiecare din noi contribuie la vibrația asta negativă care împânzește pământul de o vreme bună încoace.
În altă ordine de idei, prefer să iau pauza asta ca pe o lecție, și cred că, mai rău decât tot ce se îmtâmplă acum, ar fi să trecem prin asta fără să învățăm nimic. Și ce îmi propun eu să învăț este bucuria prezentului. Știu că sună a clișeu, dar chiar cred că trebuie să ne bucurăm un pic mai mult cu ceea ce avem, să îi iubim mai mult pe cei din jur, să ne pese mai mult de sănătatea noastră fizică și mentală, să fim mai calmi și mai cumpătați.
Dar, cu toate că este o soluție bună această pauză și sper din tot sufletul să aibă rezultatele dorite, nu pentru toți dintre noi e așa simplu statul ăsta acasă. Toți putem să reducem drumurile și contactul cu alți oameni, dar nu toți putem lucra, efectiv, de acasă (de fapt, doar foarte puțini pot). Și, în timp ce, chiar și unii dintre cei care nu pot lucra de acasă, angajați fiind, pot alege să își ia liber, dacă doresc, există o categorie de oameni, în care mă aflu și eu, pentru care decizia asta e mai grea decât pentru restul. Zic mai grea, pentru că implică rezultate pe termen lung.
Și mă refer la asociațiile, întreprinderile, afacerile și inițiativele care sunt în pierdere, în perioada asta. Există o categorie de oameni care trăiesc din evenimente, spectacole, concerte, din servicii oferite oamenilor care merg la birou, din producție și din o grămadă de alte lucruri care nu pot fi făcute de acasă. O categorie de oameni pentru care chiria, salariile angajaților, taxele la stat și facturile încă există și trebuie achitate la termen și care au muncit destul de mult ca să realizeze chestiile astea. Și, pentru că nu vreau să o dau în sentimentalisme, cel mai important este că oamenii ăștia contribuie la comunitate și la viața noastră de zi cu zi. Timișoara (și cred că toată țara) s-a luptat mult să ajungă în stadiul în care e acum (cred că ne place tuturor că se deschid tot mai multe cafenele și sunt din ce în ce mai multe evenimente prin oraș) iar o lipsă de răspuns din partea noastră ar putea să încheie capitolul frumos în care ne-am aflat până acum, din punct de vedere social.
Putem face un exercițiu simplu de imaginație, și o să ne dăm seama ce înseamnă perioada asta pentru o cafenea pe lângă care nu mai trece nimeni în drum spre job, pentru spectacolele de teatru amânate care trebuie să restituie tot profitul încasat din vânzări, sau pentru micile ateliere (ca al meu) care nu mai pot produce, dacă angajații stau acasă. Pe mine mă sperie puțin perspectiva asta și, chiar dacă zilele astea e destul e greu să ne gândim la altceva decât cum să ne protejăm pe noi și pe cei din jur, lipsa responsabilității și a unui răspuns din partea noastră ar putea însemna sfârșitul unei lumi, așa cum o știam până acum (oricât de dramatic ar suna asta).
Dar există, totuși, lucruri pe care le putem face ca să arătăm solidaritate și să contribuim la menținerea echilibrului în jurul nostru. Zilele trecute am fost surprinsă să văd atât de multe inițiative și mobilizări ale oamenilor în scopul de a crea noi variante pentru perioada în care ne aflăm. Librării care oferă posibilitatea livrării cărților și a jocurilor la domiciliu, teatre care joacă spectacole și le redau pe live-streaming, oameni care se angajează să nu ceară banii pe bilete înapoi și să aștepte, răbdători, următoarele reprezentații și conferințe întregi care se mută în online. Sunt niște măsuri incredibile luate într-un timp foarte scurt, și mă bucură să văd oameni care dau dovadă de capacitate adaptare și solidaritate. Și cred că ar trebui să facem asta cât mai mulți, dacă vrem ca, după ce trec toate astea, să ne luăm orașul și lumea înapoi.
Și iată, așadar, câteva lucruri pe care cred eu că le putem face cu toții pentru a fi alături de cei care sunt afectați în mod direct din cauza necesității de a sta acasă:
- să cumpărăm mai mult de la piață, alimentarele de cartier și magazinele de familie – supermarket-urile sunt ultra solicitare, dar magazinele mici sunt încă deschise și bine aprovizionate;
- să participăm la conferințele la care trebuia să participăm, chiar dacă se mută pe net, și să plătim bilet pentru ele – există oameni care muncesc de un an întreg pentru a încropi evenimente de genul ăsta și pentru care, lipsa publicului ar însemna pierderi în valoarea muncii unui an întreg;
- să comandăm mâncare de la restaurantele unde am fi mers, în mod normal – multe restaurante s-au închis, dar oferă încă posibilitatea de livrare la domiciliu sau de ridicare a comenzilor;
- să coborâm până la cafeneaua din zonă și să luăm o cafea la pachet;
- să comandăm din magazinele online ale brand-urilor locale – multe dintre afacerile mici nu vor rezista acestei perioade, dar prin alegerile și acțiunile noastre putem susține inițiativele în ale căror valori credem;
- să plătim bilet la teatru și să vizionăm spectacolele online, unde este posibil, sau să așteptăm să redevină permisă organizarea publică a acestora.
Și, nu în ultimul rând, să fim mai buni – și nu doar că așa e frumos, ci pentru că așa simțim; să nu mai judecăm (nici măcar atunci când nu înțelegem nici în ruptul capului de ce românii din Italia au ales să se întoarcă; poate că, aici e acasă?) și să nu mai criticăm (nici măcar atunci când oamenii aleg să facă altceva decât ce am alege noi să facem într-o situație dificilă). Om fi noi dezorganizați și întârziați în luarea deciziilor dar, chiar și așa cum suntem, uniți am fi mai puternici.
Iar ca să închei într-o notă pozitivă, sper să ne ajute pe toți pauza aceasta pentru a ne recalcula prioritățile, pentru a ne responsabiliza și pentru a pune accent pe ceea ce contează cu adevărat. În rest, cum zice bunica mea: sănătate, că-i mai bună decât toate! 🙂
roxanapuris.blog 
1 comentariu